La Castel Iasi 2014

La Castel,

“perla”industriei ospitalităţii ieşene!

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă am primit un telefon de la prietena mea, Dana Buzilă. După toate urările primite telefonic, am fost invitaţi de către ea şi familia Rădean să participăm la petrecerea organizată la cumpăna dintre ani, respectiv Revelionul 2014, la complexul turistic “La Castel” din Iaşi. 




Relaţia noastră cu unitatea “La Castel” a început încă de la deschidere, mai precis din anul 2011, atunci când a fost lansată pe orbita turismului românesc în preajma evenimentului Cupa Moldovei în Gastronomie. În cursul celor 3 ani de activitate, “La Castel”  a atins o treaptă semnificativă privind organizarea şi instruirea personalului,a serviciilor de calitate, bucătăria, evenimentele şi atragerea clienţilor, ultimul aspect fiind cel mai important pentru menţinerea ei pe piaţă. Nenumăratele premii câştigate pe plan naţional şi internaţional ale echipei “La Castel” vin să întregească imaginea creată în ani, aceea de a-şi stabili idealuri înalte, de atingere a perfecţiunii. Menţionez că echipa “La Castel” deţine în momentul de faţă Cupa Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber, semn al maturizării acestei echipe!


La Iaşi am ajuns pe 30 decembrie. Timpul a fost suficient pentru a studia detaliile organizatorice ale complexului ce urma sa găzduiască în jur de 1.100 de persoane, 750 în noaptea de Revelion şi 350 la Carnavalul din 1 ianuarie…printr-o simplă afirmaţie se numeşte industrie ospitalieră: un hotel plin de oaspeţi invitaţi din România, Israel şi Canada, 2 bucătării dotate integral cu utilaje de ultimă oră, 30 de bucatari pregătiţi de atac, 2 meniuri listate în program, camere de frig cu zeci de tăvi pline cu preparate ce urmau să intre în cuptoare, 4 săli pentru oaspeţi pregătite impecabil, 2 scene fiecare cu program de entertainment separat, mii de farfurii, mii de tacâmuri şi pahare, frigidere pline cu băuturi, metri cubi de şerveţele, şefi de sală şi somelieri atenţi la ultimele detalii şi, desigur, o armată de ospătari bine pregatiţi, ce urmau să pună în valoare meniurile, băuturile şi serviciile unităţii.     



În cursul zilei de 31 decembrie m-am revăzut cu Dana Buzilă, “locomotiva germană” a managementului,  Executive Chef Adrian Şipotean - unul dintre membrii marcanţi ai organizaţiei noastre, Chef Cornelius Spitelnicu şi cu Chef Cristian Zamfir. Bineînţeles că nu am ratat ocazia să mâncăm un muşchi de vită gătit exemplar de către cei trei stăpâni ai bucătăriei!


Muschi de vita - varianta A



Muschi de vita - varianta B


Muschi de vita - varianta C

Este de admirat viteza cu care Dana şi Adrian au reuşit să implementeze cea mai bună bucătărie din Iaşi, într-un interval de timp foarte scurt! În prezent poţi mânca de la preparate tradiţionale gătite în spirit modern, foarte gustoase şi cu aspect plăcut – selecţie internaţională (Germania, Grecia, Ţările Nordice, Franţa, Ungaria…etc), până la preparate tip high class cerute la comanda – aici vei beneficia de  experienţa lor acumulată prin participarea la diverse competiţii sau schimburi de experienţă pe plan naţional şi internaţional. Referitor la ascensiunea în top a serviciilor şi a formării personalului un rol vital l-a avut familia Rădean, proprietarii complexului “La Castel”, care au stimulat permanent cunoaşterea, acumularea de noi experienţe şi au fost deschişi la diverse iniţiative privind participările internaţionale.




Un rezultat scontat a fost câştigarea mai multor premii importante şi specializarea a 4 somelieri: Cristian Budaca, Răzvan Patraş, Alexandru Babii, Constantin Vâzdoagă, membri ai Organizaţiei Somelierilor din România.

Impreuna cu Dana Buzila


Am intrat cu Dana în cea mai mare sală unde în mai puţin de 1 oră urmau să vină 350 de invitaţi…era linişte, se auzeau doar cateva zgomote venite dinspre tacâmurile  repoziţionate de ospătari şi paharele uşor atinse de către somelieri…tavanul şi pereţii erau acoperiţi integral cu diverse materile textile de bun gust, în general dominau 2 culori – alb şi roşu închis, podeaua ringului de dans lucea în lumina refelctoarelor, iar în bucătărie Adrian şi Cristian treminaseră cele 350 de platouri ceramice în care era expus primul preparat …. O mare parte din ospătari erau în lobby şi îşi aranjau ţinutele…gulerul la camaşă, papioanele, cureaua la pantaloni…eu făceam câteva fotografii…

Sala mare care a gazduit 350 de persoane




În cursul nopţii nu am avut stare la masă, fapt pentru care mi-am luat echipamentul şi am intrat în bucătărie alături de colegii mei. După primul preparat (starter – cold dish) format din delicatese italiene (coppa, parmeggiano, prosciutto cu cipollini, carpaccio gamberetti, gorgonzola cu struguri, icre negre, pomodore secchi…) au fost încă 3 feluri de bază şi desert: duet de curcan cu vită cu prune marinate şi sos de vin cu ghimbir, file de ton roşu – creveţi şi scoici în sos de papaya, orez negru şi roşii marinate, ceafă de porc cu şorici crocanţi asortată cu sos de hribi, cartofi gratinaţi cu cimbrişor şi desert din ciocolată. Toate porţiile au fost bine echilibrate de către Adrian – pe platou fiind maxim 250g pentru fiecare preparat.

Starter in noaptea de revelion



Duet din curcan cu vitel

Pe 1 ianuarie am participat la Carnavalul “La Castel”. Bucătăria a căzut în sarcina lui Cornelius şi a lui Cristian. Pe bufet zăceau diverse fripturi, plăcinte moldoveneşti, cârnaţi de casă, multe garnituri…şi o oaie gătită la cuptor!  

Carnavalul La Castel in plina desfasurare



Rulada din piept de curcan


Piept de pasare cu bacon crocant

Îmi doresc să cred că şi în alte locuri lucrurile au stat la fel, vom vedea peste an cum se poziţionează alte localuri şi restaurante din ţară, însă în ceea ce priveşte “La Castel”, perfecţiunea a fost atinsă…nu ştiu ce vor face la anul, cum vor păstra căldura, atmosfera …Mulţumesc prietenilor noştri de la “La Castel” că m-au ajutat să intru în Noul An cu dreptul şi le doresc ca pentru început de An să se bucure de stropul de odihnă de dinaintea furtunilor ce “va să vină”!

Placinta cu spanac! Delicios!

Profesionalismul, calitatea şi disponibilitatea afectivă a celor implicaţi în povestea “La Castel” îi vor ajuta să scrie nenumărate file în istoria lor, în aventura păstrării stindardului pe culmile începutului glorios!


Radu Zarnescu & Iulia Dragut

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu