World Congress of Culinary Traditions

World Congress of Culinary Traditions by ACEEA, Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019

În 2014, între 13-17 martie, la București, Hotel Pullman, organizam prima ediție a Congresului Mondial al Tradițiilor Culinare. Această inițiativă, unică în lume, celebrare a gastronomiei tradiționale, a adus atunci împreună 50 de țări, cele 9 regiuni istorice ale României, 250 de bucătari. Modul în care demersul nostru a fost îmbrățișat de lumea gastronomică a fost confirmarea că nevoia de a ne exprima identitatea națională prin intermediul artei culinare este însemnată!

A doua ediție, cea din noiembrie 2019, 17-19, a avut ca temă NUNTA. “Mâncarea înseamnă bucurie, supraviețuire, ”comensalismul” fiind esențial în viețile noastre, ale tuturor! Bucătăriile etniilor, cele regionale și cele naționale își vor prezenta obiceiurile culinare prilejuite de sărbătorirea începutului vieții în doi, a nunții” a precizat Dr. Iulia Drăguț, Președintele ACEEA. Acest eveniment s-a desfășurat la Sibiu, în cadrul programului european Sibiu- Capitală Regională Gastronomică Europeană, cel mai potrivit context pentru un asemenea festin! Antropologi culinari, istorici culinari, bucătari s-au unit sub stindardul descoperirii valențelor culinare născute din dorința reprezentării în bucate a acestui moment de o importanță majoră în viețile noastre, ale tuturor!

Dialogul intercultural și cel interprofesional au fost completate de varietatea produselor locale din întreaga lume, variante diferite ale acelorași preparate,prezentări exhaustive ale bucătăriilor lumii - iată doar câteva dintre ”deliciile” acestui eveniment!

Prima zi a evenimentului, 16 noiembrie, s-a desfășurat într-o atmosferă de poveste, specialiștii din întreaga lume ajungând la Sibiu au avut ocazia, din primul moment,  să se întâlnească cu savorile Sibiului, în cadrul petrecerii de întâmpinare.   Reprezentanții Slovaciei, Tunisiei, Malaeziei, Buthan-ului, Uzbekistan-ului, Australiei, Chinei, Ucrainei, Olandei, Croației, Elveției, Italiei, Finlandei, Azerbaijan-ului, Mexic-ului, Greciei, USA, Canadei, Algeriei, alături de reprezentanții Transilvaniei, Bucovinei, Olteniei, Maramureș-ului, Munteniei,  au degustat bunătățile din zonă, de la pastrama de oaie, la brânzeturile cu gust unic, apoi s-au bucurat de gustul vinului Gorgandin de la Apoldu de Sus.

A doua zi de eveniment a debutat cu cuvântul de deschidere pe care doamna Președinte a Consiliului Județean, Daniela Câmpean, l-a adresat prestigioșilor invitați. La cuvânt au urmat doamna Ambasador a Tunisiei în România, care și-a exprimat bucuria de a avea oportunitatea prezentării bucatelor de nuntă specifice tunisiene, i-a urmat Ambasadorul Slovaciei în România, Primarul comunei Rășinari, care urma să fie gazda primei cine tradiționale românești, Primarul din Sadu, Președintele Agenției de Turism din Sibiu, Președintele Asociației Culturale Euro Est Alternativ, dr. Iulia Drăguț și Președintele Euro-toques România, Radu Zărnescu. Într-o atmosferă de sărbătoare toți cei prezenți au fost invitați de oficialitățile din Sibiu să viziteze faimosul Târg de Crăciun din Piața Mare. ”Parada națiunilor” a semănat curiozitate în rândurile trecătorilor, mulți făcându-și poze cu invitații evenimentului. În sala mare a Consiliului Județean , cu stindardadele țărilor expuse s-a făcut fotografia oficială a evenimentului. Partea a doua a zilei a însemnat deschiderea lucrărilor Congresului în prezența invitațior speciali, Chef Cătălin Scărlătescu și Celebrity Chef Robert Rainford. Primele țări care au prezentat obiceiurile culinare de nuntă au fost Tunisia și Slovacia, au urmat  moldovenii, chinezii și malezienii. În același timp, slovacii și moldovenii au pregătit mese îmbelșugate de produse specifice nunții,  Atmosfera a fost destinsă, publicul spectator s- arătat interesat și încântat de prezentări, adresând întrebări privind diferențele și similitudinile dintre culturile culinare. A urmat cina la Căminul Cultural din Rășinari, gazdele întrecându-se în prezentarea preparatelor din zonă!

Lucrările celei de-a treia zile s-au deschis la 10 dimineața. Echipele mai multor țări trebăluiau pentru a crea decorul și masa tradiționale. Ucraina, Republica Moldova, Dobrogea, Algeria, Azerbaidjan și Malaezia, în ordinea stabilită deja, urmau să ne încânte cu bunătăți la care mintea n-a gândit și ochiul a tânjit. Chefa Galina Losieva, însoțită de fiica ei, concomitent și traducătoarea în engleză, este proprietara celui mai mare restaurant,Tripolje, din Kiev! Numele nu este întâmplător, căci ea și echipa ei aduc în meniu tradiții străvechi, care nu ne sunt străine nici nouă. Cultura Cucuteni-Tripolje a marcat spațiul ocupat azi de Moldova și Ucraina și este una dintre celemai vechi culturi de pe aceste meleaguri. De altfel, colacii și unele plăcinte de pe masă erau decorate cu roata cu cruce și alte simboluri asociate acestei culturi. Dar să nu mai lungim vorba, să înceapă nunta. Din spatele unei mese îmbelșugate, mireasa și însoțitoarea ei se apropie de noi, iar prima începe să cânte, în timp ce cealaltă femeie o ajută să îmbrace hainele de nuntă. Ilice colorate și bogat brodate, cu blăniță la cusături. Șaluri mari și cu flori țesute. Parura specifică ucrainencelor, în care lucesc cioburi de oglindă, menite să alunge spiritele rele. Mireasa ne înmoaie inimile cu cântecul ei, iar când termină ne împarte porumbei din aluat dulce și un rachiu galben, făcut din hrean și miere. Dau pe gât un păhărel, aici nunțile încep devreme, și mușc din porumbelul bine copt. În timp ce stau de vorbă cu nuntașii, băieții aduc o masă mică, pe care așază un vas mare de lut, plin cu o tocăniță de rață cu prune uscate și păsat. Dar. Gâtul îngust al vasului e acoperit cu un capac conic. 

Galina se apropie cu o sabie curbată și, în ritmurile unei tobe din fundal, sabrează paharul. Audiența izbucnește în aplauze și suntem invitați să ne apropiem. Pește în aspic cu legume, gogoșele de cartofi, colțunași de două feluri, clătitele umplute cu brânză sărată și dulce, o varză murată cu sfeclă și hrean, toți colacii din lume, un animal mic pe proțap, tocănița de rață. Gustăm și ne minunăm și ajungem lângă un dovleac uriaș, însoțit de câțiva mai mici, umpluți cu prune uscate. “Dovleacul e un tort”, râde Galina, “dar mai e ceva legat de el. Dacă mireasa nu-l accepta pe mire, îi dăruia un dovleac mic umplut cu prune.” Râdem și ne veselim, dar timpul trece și Iulia anunță următoarea nuntă. 

În Republica Moldova. Cu bucatele de aici sunt mai familiarizată, dar numărul lor mă copleșește. Tot felul de salate la antreu, nelipsitele clătite cu brânză sărată și dulce, pește marinat, gogoșele, poale-n brâu, babă albă și neagră, turte cu mac, cornulețe cu vișine, ține-mă, Doamne! Peste 35 de preparate! Mă apropii cu o farfurie generoasă și o umplu cu tort, cornulețe, turte cu mac și plăcinte. După festinul ucrainean, desertul moldovenesc pică numai bine. Elena Pădurariu povestește, în timp ce stăm cuminți ca niște copii și ne lăsăm impresionați de peisajul culinar de peste Prut, că tradiția spunea ca mireasa să primească un păhărel de rachiu, înainte de nuntă, ca să devină mai docilă. O calitate foarte apreciată pe atunci, spune Elena. Mda, mă gândesc eu, unele tradiții nu mor niciodată. Și privesc ușor nostalgic rața umplută cu hrișcă, copanele de pe tăiței și colacii cu mac.

Apoi am ”nuntit” și în Dobrogea. Oamenii pun pe masă aici ce au mai bun pe lângâ casă. Pește, găină, porc, brânzeturi, plăcintele dobrogene. Vasile Spînu, jovial, cu ochi vii și zâmbitori, ne prezintă rapid meniul, apoi un coleg ne prezintă dansul găinii. Toată audiența râde cu lacrimi, în timp ce dobrogenii ne împart flori.

Pauza e scurtă, căci ne așteaptă chefii algerieni. Trei domni discreți au pus la punct o masă orientală. Atrăgător peste poate, mai ales după ce ridică un soi de clopot menit a ține mâncarea caldă. Tajine pe numele lui, e o tehnică specială, iar unele preparate realizate astfel se numesc și ele tajine. De sub el aburește un cuscus  cu șofran, urmează mai multe farfurii cu o tocăniță cu sos de roșii, niște rulouri cu carne de miel, perfect potrivite, un fel de clătite groase și ceaiuri. Doi dintre chefi poartă costumul tradițional al mirilor, o tunică lungă și albă și o robă albă. Râdem și întrebăm ce poartă mireasa. Alaiul de nuntă se îndreaptă apoi spre Maramureș. Vasile Hotca, care și-a pus peste tunică un ilic cu ciucuri colorați, abia ne așteaptă. O supă de rață aburește îmbietor și suntem purtați în regatul cărnurilor de toate felurile. Pe un platou, o găină e așezată în picioare peste rădăcinoasele care au fiert în supă, brânzeturile se simt bine alături de ridichi și ceapă verde, nu lipsesc colacii și nici cozonacul. Mi-e poftă de supa care-mi amintește de copilărie, iar Vasile se întristează puțin când refuz să iau carnea. N-am ce face, nu pot jigni cheful, accept până la urmă tot ce-mi dă. Plus un păhărel de palincă.

Timpul a zburat sau a stat pe loc, nu mai știu exact, iar Iulia ne cheamă la masa Malaeziei. Două vase cu flori mari și roșii din material textil tronează aici. “Fiecare invitat la nuntă”, ne explică chef Ahmad, “primește o astfel de floare.” Deci și eu. Mă uit la ea acum, când scriu, și madlena florală e la fel de eficientă ca cea a lui Proust. Îmi vine în minte încheierea apoteotică a unei zile de nunti prin lume: o tocăniță de porc cu sos de curry. Sunt convertită, pot spune cu mâna pe inimă, eu, care afirm sus și tare că nu mănânc picant. Ei bine, pentru că nu știam ce înseamnă picant. După primele linguri, simt cum curge electricitatea spre degetele de la mâini și picioare. După alte trei linguri, furnicăturile îmi curpind capul, combinate cu senzația de căldură în stomac. Totul e bine în lume. Și avem o oră să ne pregătim pentru cina care va avea loc la Sadu.

Pot să povestesc despre drumul cu autocarul de o jumătate de oră, apoi oprirea în fața Căminului cultural, unde oamenii care îi așteptau pe chefi au izbucnit în urale și aplauze, apoi primirea cu pâine și sare, femeile îmbrăcate în port popular, pot povesti despre dansurile de nuntă jucate pe scenă, în timp ce ne cinsteam cu palincă, pot povesti cum o trupă de copii cu chitări ne-au făcut să plângem și să râdem în același timp, cum la Ciuleandra n-am mai putut sta pe scaun și m-am prins în horă, pot spune cât de fericiți au plecat copiii, dar fericirea lor nu era nici pe jumătate cât a noastră, pot povesti despre supa de găină și despre rață sau despre prăjitura cu mac. Dar n-o s-o fac. Pentru că vreau să povestesc despre cum bucătari din toată lumea, creștini, musulmani, budiști și agnostici și-au dat mâna și au dansat pe ritmuri populare, dar și pe AC/DC și YMCA. Da, toți pe scenă, fericiți ca niște copii, mână cu mână.

Roxana Melnicu