Participarea ACEEA la Olimpiada Mondială de la Erfurt 2012

Olimpiada Mondială IKA 
Erfurt 6-9 octombrie 2012, Germania



Cea mai mare competiţie culinară internaţională din lume este cunoscută în lumea bucătarilor  sub numele de “Olimpiada Culinară” sau IKA. Aceasta a luat naştere la initiaţiva lui Carl Matthaus Banzer în oraşul german Franfurkt la începutul secolului al XX-lea. În prezent, ediţiile Olimpiadei se desfăşoara odată la 4 ani în oraşul Erfurt, fiind considerată “Mecca” bucătarilor şi patiserilor din toată lumea.

Delegaţia ACEEA care a reprezentat România la Erfurt





Pregătirile pentru defilarea naţiunilor - prima zi a Olimpiadei


Prima participare a organizaţiei ACEEA la Olimpiada Mondială IKA 2012!

ACEEA în anul 2012 a participat la numeroase evenimente internaţionale prin intermediul cărora a reuşit să poziţioneze România pe harta gastronomică a lumii: Moscova (Campionatul de Gastronomie al Federaţiei din Rusia), Ecaterinburg (Competiţia Intercontinentală Euro-Asia), Croaţia (Competiţia Internaţională Pearl of the Sea), Uzbekistan (Summit-ul de Gastronomie din Asia) , Coreea de Sud (Congresul World Association of Chefs Societies), Israel (Întrunirea veteranilor de la Eilat), Paris (Expoziţie Europeană de Artă Culinară). A zecea lună a acestui an a adus prima participare la Olimpiada Mondială de la Erfurt – Germania. La ediţia din anul acesta ACEEA a participat pentru prima dată cu 2 echipe din România.


Gigi Fedeleş şi Adrian Şipoteanu pregătind masa de expoziţie la ora 5 dimineaţa 

Echipa Regională a Moldovei compusă din:
1. Mihai Câmpeanu, căpitanul echipei, Manager al restaurantului Panoramic 13, Hotel Unirea Iaşi, a coordonat echipa Hotel Unirea în anul 2011, echipă profesionistă care a câştigat cupa Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber. Acesta are mai multe participări în competiţii internaţionale (Euro Asia Ecaterinburg Rusia 2011 – medalie de bronz la individual şi la echipă, Pearl of the Sea Croaţia 2012, Insula Brac – medalii de aur, argint şi bronz la individual); 2. Gigi Fedeleş: membru al echipei, Executive Chef al Restaurantului Cavalerul Medieval din Iaşi, câştigătorul Cupei Moldovei din anul 2011, a participat alături de ACEEA în competiţia Pearl of the Sea Croaţia 2012, Insula Brac – medalii de argint şi bronz la individual; 


Un produs al echipei USA

3. Ozana Andreea Bujdei: membru al echipei, Executive Chef al Restaurantului Panoramic 13 – hotel Unirea din Iaşi, câştigătorul mai multor medalii (aur, argint şi bronz în cadrul competiţiei Cupa Moldovei 2011,2012), câştigă Cupa Aradului 2012 alături de echipa hotel Unirea Iaşi; 4. Şipoş Dinu Dorel: membru al echipei, maestru cofetar, Executive Chef şi manager al cofetăriei La Crema din Târgu Mureş; 5. Şipoteanu Adrian: membru al echipei, Executive chef al reastaurantului La Castel din Iaşi, participant la competiţia Euro Asia Ecaterinburg Rusia 2012 – medalie de aur la individual, medalie de aur la echipă, câştigă Cupa Moldovei în Gastronomie în anul 2012.


Remus Tomici, Şipoş Dorel, Gabriel Sabadiş, Adrian Şipoteanu, Gigi Fedeleş, Ozana Bujdei şi Marian Misirgic pregătind masa Regionalei Moldova

Echipa Community Catering a României compusă din:
1. Căpitanul echipei: Sabadiş Gabriel, Maestru în Arta Culinară, funcţionar al Serviciului Militar de Protecţie şi Pază al României,  a coordonat echipa Stăpânii Jarului în anul 2008, echipă profesionistă care a câştigat mai multe medalii (aur,argint şi bronz) în cadrul Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber, etapa Dobrogea – Hotel Flora, Mamaia; 2. Marioara Vârtop: membru al echipei, Maestru în Arta Culinară, Executive Chef al Restaurantului IL Bastione din Timişoara, câştigătoarea mai multor cupe şi medalii de aur în cadrul Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber, a participat alături de ACEEA în competiţia Golden Balkan Chef (Belgrad Serbia 2011), competiţie câştigată de echipa României, prima mare victorie din istoria gastronomiei româneşti – Trofeul Golden Balkan Chef! 


Chef Aruna Shantha, membru ACEEA din Emiratele Arabe Unite care a antrenat echipele sale obţinând mai multe medalii de aur!


3. Remus Tomici: membru al echipei, Executive Chef al unităţii Sky,  Restaurantul 
Casa del Sole – din Timişoara, câştigătorul Cupei Banatului, Stadionul Dan Păltinişanu Timişoara în anul 2011, a participat alături de ACEEA în competiţia Pearl of the Sea Croaţia 2012, Insula Brac – medalii de argint şi bronz la individual; 4. Marian Misirgic: membru al echipei, bucătar specialist funcţionar al Serviciului Militar de Protecţie şi Pază al României, a participat în echipa Stăpânii Jarului în anul 2008, echipă profesionistă care a câştigat mai multe medalii (aur,argint şi bronz) în cadrul Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber, etapa Dobrogea – Hotel Flora Mamaia.


Gabriel Sabadiş şi Marian Misirgic

Echipa regională a Moldovei s-a întrecut cu echipe din Germania, USA, Belgia, Turcia, Canada, Croaţia, Hong Kong, Italia, Lituania, Mexic, Olanda, Polonia, Suedia, Elveţia, Serbia, Sri Lanka, Thailanda, obţinând la final diplomă, iar echipa community catering care a participat la Categoria World Catering s-a întrecut cu mai multe echipe din Germania, Suedia, Luxemburg, Elveţia, Portugalia, Canada, Austria şi Ungaria, obţinând la final o medalie de bronz după Germania şi Suedia!

Căpitanul Mihai Câmpeanu împreună cu "locotenenţii" săi luând decizii importante la faţa locului

Pentru prima noastră participare echipele noastre s-au prezentat la înălţime, ambele fiind supuse unor comentarii pozitive ale membrilor juriului – spre exemplu echipa community catering a fost invitată să participe la Cupa Mondială de la Luxemburg din anul 2014, iar Regionala Moldovei a fost numită să prezinte un show gastro de excepţie la Campionatul Culinar al Asiei care se va desfăşura la Singapore în anul 2013.


Înainte de jurizare...

Despre Olimpiadă…
Au participat 1.800 de bucătari din 50 de state, 36 echipe naţionale de seniori, 28 de echipe naţionale de juniori, 14 echipe naţionale de catering, 36 de echipe la Restaurantul Naţiunilor, 28 echipe la categoria Restaurantul Tinerilor, 14 echipe la categoria Community Catering Restaurant, 34 de echipe la categoria Regionale şi 250 de bucătari înscrişi la individual – diverse categorii.


Înainte de premiere...

Pentru prima dată au participat Guatemala, Mexic şi India, la individual Kuwait-ul, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, interesantă participarea unor echipe regionale noi: Euroturk Chefs din Berlin şi Echipa Culinară a Canadienilor Aborigeni.
S-au folosit: 9.360 de piese de veselă, porţelan peste 10.000 de bucati, meniuri de competiţie în 4 zile 9.810. Cantităţile de ingrediente au fost: ouă -20,000 buc, carne-1000 kg, peşte-1200, cartofi-700 kg, legume-4.700 kg, lactate-2500 l, zahăr-140 kg, sare-100 kg, condimente-80 kg.


Adi Neag, Ozana Bujdei, Marian Misirgic şi Tătari Ciprian între
1.600 de bucătari la deschiderea oficială a Olimpiadei

Scurt Istoric al Olimpiadei Mondiale:
1900 – Are loc primul spectacol culinar mondial la Frankfurt;
1905 – Se impune tehnica de preparare a lui Auguste Escoffier – aceasta devine standardul de prezentare mondial al produselor reci;
1925 – Apar primele prezentări culinare live : USA, Rusia, Elveţia, Austria, Ţările din Scandinavia şi Germania;
Echipa de catering la boxă în acţiune!


1951 – Este prima ediţie de după război - se prezintă doar 5 naţiuni;
1956 – A început ciclul organizatoric de 4 ani;
1968 – Anul cu prima participare a restaurantelor şi a cantinelor;
1972 – Se include prima ceremonie de deschidere cu defilarea naţiunilor, au participat 21 de ţări;


Reprezentantul firmei Global

1988 – Prima participare a juniorilor la Restaurantul Naţiunilor
1996 – Olimpiada se mută de la Frankfurt la Berlin;
2000 – Se stabileşte organizarea pentru toate ediţiile viitoare la Erfurt


Căpitanul Gabriel Sabadiş servind un meniu către un membru al juriului


Începând din 1900 Olimpiada a devenit un eveniment care a lansat curente în gastronomie. După 20 de ani, de exemplu, s-a introdus bucătăria cu geamuri din sticlă care a permis vizitatorilor să observe mai multe tehnici din interiorul bucătăriilor celor care concurau. După 11 ani au fost introduse preparatele finger food şi cele vegetariene ca şi disciplină separată de concurs. În 2012 am avut ocazia să fim martorii introducerii unor activităţi şi inovaţii care desigur îşi vor găsi suporteri în toată lumea.


Atelierul de carving live

În anul 2012 IKA a însemnat Artă Culinară în loc de decoraţiuni. Toate echipele culinare din lume au trebuit să-şi demonstreze abilităţile atât în arta preparării, cât şi a prezentării. În trecut echipele îşi decorau în mod excesiv mesele, fapt pentru care costurile mari împiedicau prezenta anumitor echipe. Aşa se explică că în 2012 accentul a căzut pe viabilitatea economică şi egalitatea de şanse.


Masă de prezentare

De la acestă ediţie echipele şi-au prezentat creaţiile culinare în spaţii gata aranjate, de altfel scopul evenimentului este acela de a pune în valoare preparatele. Cu toţii au beneficiat de un spaţiu de 12 mp, adică 3m x 4m suprafaţa meselor de prezentare. În centrul meselor a fost plasat logo-ul IKA 150cm x 50cm.


Delegaţia ACEEA alături de Preşedintele WACS, Gissur Gudmundsson

Finalul Olimpiadei
Medalii de Aur la Echipe: Canada, Germania, Suedia;
Medalii de Argint la Echipe: Australia, Canada, Germania, Danemarca, Finlanda, Italia, Japonia, Olanda, Africa de Sud, Coreea de Sud, Elveţia, USA, Suedia;
Medalii de Bronz la Echipe: Anglia, Croaţia, Cipru, România, Japonia, Malta, Malaiezia, Scoţia, Polonia, Wales, Cehia, Suedia;


Standul de demonstraţii al companiei Rational din Germania

Medalii de Aur la Individual: Japonia, Italia, Canada, USA, Germania, Anglia, Singapore, Coreea de Sud, Thailanda, Emiratele Arabe Unite, Norvegia;
Medalii de Argint la Individual: Italia, Coreea de Sud, Suedia, USA, Canada, Emiratele Arabe Unite, Norvegia;
Medalii de Bronz la Individual: Ungaria, Emiratele Arabe Unite, Germania, Elveţia, Anglia, Cehia, Croaţia, Slovenia;  


Premierea echipei de catering a României


Staff-ul echipei ACEEA care a însoţit echipele la Erfurt:
Dr. Iulia Drăguţ (Preşedinte ACEEA): coordonatorul delegaţiei;
Radu Zărnescu (Secretar General ACEEA): managerul echipelor;
Dipl. Eng. Liliana Homocea (Brand Manager al ACEEA): purtător de cuvânt al delegaţiei României;
Laura Stanomir (Office Manager al ACEEA, redactor al revistei Romanian Gastro Magazine): reprezentantul oficial al presei de specialitate din România.
Gabriela Ferenţ (Director de Marketing Hotel Unirea Iaşi): PR Manager


Pregătirile pentru ceremonia de premiere

Mulţumim partenerilor noştri:
Hotel Unirea Iaşi – unitatea care a găzduit şi susţinut antrenamentele Echipei Regionale a Moldovei; Restaurantul Cavalerul Medieval Iaşi şi Restaurantul La Castel din Iaşi pentru suport şi resurse umane; Salon Marem din Arad – unitatea care a  găzduit antrenamentele echipei community catering; Zahăr Mărgăritar brand-ul care a susţinut echipele cu vestimentaţia pentru concurs!


Echipele Emiratelor 

Mulţumim membrilor ACEEA Adrian Neag şi Ciprian Tătaru pentru sprijinul acordat delegaţiei pe tot parcursul deplasării la Erfurt!


Un jurnalist de bază al românilor, Adi Neag în ultima zi a Olimpiadei

Consider că pentru prima participare la o astfel de competiţie ambele echipe s-au prezentat la înălţime! Sunt mulţi alţii care după 5 participări (adică după 20 de ani) au avut acelaşi rezultat ca şi noi. Reuşita noastră cea mai mare a fost faptul că membrii echipelor s-au sincronizat bine, au muncit cot la cot zi şi noapte, iar căpitanii lor au ştiut bine să-şi organizeze timpul şi resursele umane. Mihai Câmpeanu a dat dovadă încă o dată că este un profesionist cu care oricând şi la orice oră poţi acţiona pentru prestigiul ţării noastre peste hotare, iar Gabriel Sabadiş a fost cel care a generat invitaţia de participare la Cupa Mondială a staff-ului de organizatori de la Luxemburg, prin măiestria de care a dat dovadă servind peste 130 de meniuri din cele 150 gătite la faţa locului. Menţionez o parte din discursul celor 2 maeştri din Luxemburg, membrii ai comisiei de jurizare:"Vă felicităm pentru viteza de lucru, organizarea în bucătărie,  forma finală a meniului şi eleganţa însoţită de umorul cu care aţi servit peste 130 de oameni! Pentru noi aţi fost cei ma buni!Vă vrem alături de noi la Cupa Mondială de la Luxexpo în 2014!". Fiecare membru a avut un rol vital în programul participării noastre, iar fiecare rol a fost jucat cu profesionalism până la sfârşit. Concurând cu echipe de prestigiu mondial, Germania, Suedia, Canada, Norvegia, Elveţia, USA, am acumulat o experienţă unică care ne va fi de mare folos în pregătirile pentru ediţiile următoare!
Premierea echipei Regionale a Moldovei

La final vreau să le mulţumesc în mod special tuturor membrilor care au muncit pentru a reprezenta România cu succes la Olimpiadă: Mihai Câmpeanu, Gigi Fedeleş, Adrian Şipoteanu, Ozana Bujdei, Şipoş Dorel, Gabriel Sabadiş, Marian Misirgic, Remus Tomici şi Mărioara Vîrtop! Felicitări şi celor care au ajutat din umbră: Iulia Drăguţ, Spiros Dimitriou, Gabriela Ferenţ, Liliana Homocea, Laura Stanomir, Adi Neag, Tătaru Ciprian!

Radu Zarnescu

3 comentarii:

  1. Felicitari din toata inima! Cu siguranta ca experienta de acum va va ajuta sa aveti rezultate si mai bune in viitor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumim Rita ca te-ai gandit la noi si ne-ai scris aceste randuri!

      Ștergere
  2. Superba postare, mi-a facut o deosebita placere sa citesc aceste randuri, dar mai ales sa "savurez" fotografiile :)
    Felicitari tuturor si multa bafta in continuare!

    RăspundețiȘtergere