Castigatorii Cupei Aradului 2012

Arad's Culinary Cup - Arad City 2012
The Best Culinary Competition in the Western Part of Romania!

Momentul culminant al competiţiei - decernarea Cupei Aradului
Echipa Hotel Unirea alături de membrii juriului şi de Ana-Maria Dragoş,
Directoarea Centrului Cultural Judeţean Arad



După înfrângerea de acasă, situaţie comparabilă cu fenomenul fotbalistic românesc, echipa Hotel Unirea din Iaşi a revenit în forţă la Cupa Aradului în Gastronomie!
"Nu îmi vine să cred ce văd...moldovenii de la Iaşi sunt mai bine pregătiţi decât bănăţenii!", afirma un director de restaurant din Timişoara care era prezent la Expo Arad şi privea uimit către meniurile celor de la Hotel Unirea. Într-adevăr,după multe pregătiri şi aranjări de platouri, Mihai Câmpeanu şi echipa sa au avut o prezentare de excepţie..."Cred ca au muncit mult oamenii acestia, iar în spatele lor sunt convinsă că există un finanţator serios", afirma doamna Rozalia Kadar, un alt personaj din lumea HoReCa, prezenta la eveniment.

Chef Ozana Bujdei împreună cu Chef Paul Corban pregătind platourile pentru concurs






Stimata doamnă Rozalia a fost un mare maestru cofetar al generaţiei de aur din Turismul Românesc..."Înainte de anii 90 toţi bucătarii şi cofetarii lucrau cu simţ de răspundere la fel ca şi cei de la Iaşi, iar acum mai rar vezi astfel de meseriaşi...în prezent lumea fuge doar după bani şi faimă, satisfacţii la care nu poţi ajunge decât dacă eşti un bun specialist", a luat o pauză, timp în care şi-a curăţat ochelarii după care a continuat să-mi explice "În anul 1983 am fost trimisă la Iaşi ca să specializez câteva femei care lucrau în laboratoarele de patiserie ale statului, iar într-una dintre zile am vizitat Hotelul Unirea. Îmi aduc aminte că era o unitate turistică superbă, funcţiona bine pe toate planurile...restaurantul, barul, hotelul, personal format numai din profesionişti, în fiecare zi aveau foarte mulţi clienţi. După cum s-au prezentat cei de la Unirea acum tind să cred că şi în prezent unitatea este la înălţime" a zâmbit, m-a prins de cot şi s-a îndreptat spre urechea mea şoptindu-mi : "Transmite felicitări celui sau celor care stau în spatele lor!". A mai privit 5 minute masa lor după care a plecat la alt stand.





Din scurta poveste a doamnei Rozalia se pot trage câteva concluzii...am ajuns să ne bucurăm când vedem un lucru bine făcut, trăim într-o epocă a emergenţei în care meseriile din industria ospitalităţii sunt o soluţie de tranzit pentru mulţi dintre tineri, angajatorii sunt cei care investesc sau nu în specializarea resurselor umane angajate - aspect vital în dezvoltarea şi menţinerea unei afaceri pe piaţă.


Unul dintre momentele jurizării cu Master Chef Ruven Harel (Israel) şi Master Chef Thomas A. Gugler (Germania)


Aceste concluzii mă trimit la câteva amintiri legate de echipa Unirea din Iaşi... de fiecare dată când i-am văzut în competiţii erau îmbrăcaţi regulamentar indiferent de temperatura, întotdeauna lucrează curat şi cu atenţie, platourile de expoziţie şi decorurile sunt bine alese, preparatele sunt realizate cu delicateţe, prezentările pieselor pe platouri sunt aerisite, sincronizarea dintre membri funcţionează fără sincope - fiecare ştie bine ce are de făcut.
Chef  Mihai Câmpeanu şi  Chef Joanna Ochniak (Managerul Echipei Olimpice a Poloniei)







Desigur ca doamna Rozalia a punctat foarte bine că în spatele lor există un management performant,specialisti ai societăţii care se ocupă cu interes de ei. Este foarte simplu de observat că la fiecare apariţie alături de maeştri este şi Gabriela Ferenţ, directorul de Marketing al Hotelului, care coordonează timpii de mişcare ai echipei şi este greu de înţeles cum se desfăşoară activitatea în continuare acasă atunci când majoritatea bucătarilor sunt în deplasare...cine rămâne pe baricade la Iaşi?


Cine ţine adevăratul spate al echipei şi steagul sus faţă de clienţii permanenţi? Acea persoană se numeşte Diana Babii, Directorul General al Societăţii, ea este omul care nu ştie să zică nu, atunci când este vorba despre imaginea şi prestigiul unităţii. Amintirea mă poartă cu plăcere la ultima discuţie purtată cu ea referitor la specializarea resurselor umane, îmi zicea astfel: "De fiecare dată când organizaţi un curs, te rog să nu uiţi să-i chemi şi pe oamenii noştri!"...oare câţi directori angajaţi in ultima perioada, cea de după 1989, au astfel de doleanţe? 
Pregătirile echipei Hotel Unirea (în prim plan Gabriela Ferenţ)




La sfârşit îl voi menţiona şi pe cel cu "spatele cel mai mare", angajatorul, cel care în aceste momente trebuie să fie mândru de echipa sa, om care ar trebui clonat şi distribuit în toate unităţile din industria ospitalităţii pentru revigorarea acesteia! Am să-i transmit personal felicitările doamnei Rozalia si ale mele, pentru că le merită din plin, la fel ca şi membrii echipei: Mihai Câmpeanu, Ozana Bujdei, Paul Corban, Adina Fronea, Mihăilescu Andrei şi, nu în ultimul rând, Gabriela Ferenţ, spiritul viu al marketingului din Moldova!

Radu Zarnescu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu